AnaVasilescu.ro - Variety

A strong body makes the mind strong

 2016 09 10 Yoga Beach

Se trezeste sau inca mai doarme? Dar daca doarme, de ce are trupul atat de rece?  Cu ochii tristi si rugatori ma uitam la el si asteptam ca din secunda in secunda sa deschida ochii si sa spuna ”v-am pacalit”. Mereu ma enerva cum pronunta el acest cuvant, dar acum imi doream atat de mult sa il aud. Inevitabilul se produsese deja. Asa, dintr-o eroare medicala, dinr-o suferinta fara margini, mi-am dorit ca aceasta durere pe care acum o simteam, sa nu mai fie resimtita de nimeni. Eram un copil, dar fratele meu nu mai era, jocul nu mai era joc. Parintii mei aveau mereu lacrimi in ochi, indiferent cat de cuminte eram.

Aceasta sumbra conjunctura a creat visul meu, sa ajung un mare chirurg pediatru, un chirurg care sa nu lase ca lacrimile mamelor sa curga pe obrajii lor decat de fericire. La auzul vorbelor mele, lumea imi zambea, ma mangaia pe crestet si atat. Din cauza atitudinii lor, am incetat sa le mai spun visul meu. Dupa ani de zile, in care nu m-am abatut niciodata de la visul meu, a urmat admiterea, primul pas catre implinirea visului era facut. Pana la indeplinirea lui nu mai era mult.


Alexandru Pesamosca (“Tata Pesi”) mi-a fost alaturi, un profesor la care invatai de drag si m-am bucrat enorm de mult cand a ajuns sa imi fie mentor. Era un chirurg care iti insufla dragoste pentru aceasta meserie. Dupa pierderea sotiei si a copiiilor, s-a mutat definitiv in spital. Lucrand cu el, mancand din aceiasi farfurie, cu aceiasi lingura, am simtit ca pentru prima data pot sa vorbesc de visul meu din copilarie. Am simtit in ochii lui ca ma intelegea.


Anul 1984 a fost anul despartirii noastre profesionale. Eu am ales sa vin la Pitesti, iar el a plecat la un alt spital din Bucuresti. A urmat o munca infernala, un spital nou construit, intr-un oras unde lumea se saturase sa astepte ca acest spital sa fie gata. Era timpul ca toti acei ani pe care ii petrecusem langa “tata Pesi” sa isi spuna cuvantul. Lumea astepta la coada sa ii vina randul la consultatie, zeci de operatii pe saptamana, o echipa mica dar tanara cu multa forta de munca. De multe ori imi aduceam aminte de operatile facute de mentorul meu in premiera mondiala, iar acest lucru imi dadea puterea si increderea de a merge mai departe.

Nu, nu este povestea mea. Este povestea sefului meu. Omul care a vegheat zile si noapti in sectia de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica, omul care ignora telefoanele sotiei pentru a mai ramane pret de o ora – doua langa pacientii “proaspeti” operati. Uita de durerile sale pe care incepuse sa le aiba din cauza varstei, uita de proprii copii pentru binele altor zeci de copii. Fericirea lui era sa vada cum acesti micuti se ridica din pat si ii zambesc. L-am urmarit de mii de ori cum ii mangaie pe cap si indiferent cat de obosit era, niciodata nu repezea un pacient. Sambata si / sau Duminica venea la spital sa isi consulte pacientii, chiar daca nu era de garda.


Cabinetul sau este plin de poze cu fosti pacienti si povesteste cu mare drag cum acesti copii, azi adulti, cum au venit sa il viziteze sau sa ii propuna sa fie nasul lor pentru ca urmau sa se casatoreasca. Chiar dansul le spunea acestor pacienti, sa il puna nas atunci cand se vor casatorii.


Datorita experientei acumulate si a devotamentului sau pentru medicina, a fost propus ca manager al acestei institutii, dar niciodata nu a renuntat la activitatea de medic, continuand sa opereze. Acum, problemele pe care le are, sunt mult mai multe decat cele pe care le avea in sectia in care fusese sef de sectie aproape 30 ani.


La trei ani dupa ce preluase aceasta functie, in una din garzile pe care le efectua, dupa doua operatii complicate a simtit cum i se face rau. Incerca sa isi ignore propriile dureri pentru a putea sa ii ofere asistentei de serviciu cateva indicatii pana venea la spital linia doua de garda. Ajuns la Spitalul Judetean Arges, medicii de acolo au decis sa il transfere la Spitalul Floreasca cu diagnosticul infarct miocardic. In momentul in care cordul a fost stabilizat, a decis sa plece in Germania pentru operatie. Dupa perioada de covalescenta si-a reluat functia de manager si la o scurta perioada de timp a inceput sa faca din nou garzi. De 9 ani de cand il cunosc pe acest om, lucrand cu dansul si in sectie (ca medic) dar si la secretariat (ca manager), pot spune ca este extrem de punctual. M-a rugat sa ajung intr-o zi la secretariat la 6:30 pentru ca urma sa plece la Ministeul Sanatatii cu o situatie. Am reusit sa ajung la ora stabilita acolo, dar dansul era deja la spital si isi vizitase pacienti.
Nu totul a fost roz in toti acesti ani, dar niciodata nu m-am dus la dansul sa ma plang, este omul care m-a primit in familia lui din sectie, iar eu ii datorez tot respectul meu. Va multumesc !

Nu uita: fii realist, doreste-ti mereu imposibilul!

Ad


 2114,    Variety
Ana Vasilescu

Website anavasilescu.ro

"Fii realist. Dorește-ți mereu imposibilul..."

Lasă un comentariu